Semestrul acesta mie și colegilor mei ni s-a pus imaginația la încercare. Astfel, a trebuit să demonstrăm că, deși școlile tind în general să ucidă creativitatea, creierul uman este capabil să depășească anumite limite. Tema dată pornește de la o întrebare relativ simplă (asta dacă multitudinea de variante care ne înconjoară nu termină doar prin a ne frustra, orice răspuns am da și orice alegere am face căutând să dăm acest răspuns): "Care a fost povestea voastră preferată în copilărie?" (ei, totuși cred că fiecare dintre noi poate da un răspuns destul de rapid...De ce? Pentru că pe vremea copilăriei noastre încă nu ne luptam cu acest amalgam de alegeri, pe vremea copilăriei noastre creativitatea ne era încă la cote maxime, iar să știm ce ne place și ce nu ne place nu era chiar atât de greu cum este astăzi). Și am zis că de aici pornește totul, nu? De aici pornește, după cum ni s-a și spus, de fapt, de la început (că am crezut sau nu prefer să nu zic), o serie de frustrări, în încercarea de a învăța ceva nou, în încercarea de a REdeveni creativi. Și nu, nu e chiar atât de simplu... Pe scurt, povestea noastră preferată a trebuit să fie transformată într-un scurt filmuleț, cu ajutorul unui program complet nou ochilor, urechilor...ființei mele...program intitulat SwishMax. Astfel, a început o adevărată peripeție ajungând, într-un final, la ceva ce se vrea a fi o animație a poveștii Bambi...Rezultatul îl puteți găsi aici
